— Eu te iert, omule din fața mea. Dar inima mea... inima mea nu te iartă. Ea încă mai trăiește în acea noapte de noiembrie și nu vrea să iasă de acolo. Și, din păcate, ea este cea care decide cine rămâne și cine pleacă.

Ți-ar plăcea ca povestea să aibă un , sau vrei să dezvoltăm mai mult trecutul celor două personaje ?

Matei făcu un pas spre ea, simțind o ușurare falsă inundându-i pieptul. Dar ea ridică o mână, oprindu-l.

Se ridică, își luă haina și îl privi drept în ochi pentru ultima oară.

Povestea de mai jos explorează tema regretului și a mândriei, acolo unde iertarea nu este un act de voință, ci o barieră pe care inima refuză să o ridice. Ecoul din Strada Speranței