Sдѓ Dansez Cu Tine — Vreau

S-au mișcat încet, aproape imperceptibil la început. În brațele lui, Elena a simțit pentru prima dată că timpul se poate opri în loc dacă vrei suficient de mult. Nu era un dans spectaculos; era o îmbrățișare în mișcare, o conversație mută despre tot ce nu îndrăzniseră să fie până atunci. Capul ei s-a sprijinit pe umărul lui, iar Andrei a închis ochii, memorând parfumul ei de scorțișoară și frig.

Luminile din mica piață a Brașovului începeau să palpite, reflectându-se în vitrinele înghețate. Andrei stătea la marginea ringului improvizat de la Hanul Vechi, strângând în mână un pahar de vin fiert pe care uitase să-l mai bea. Muzica răsuna în surdină, un amestec de jazz vechi și pași grăbiți pe piatră cubică, dar pentru el, totul era zgomot de fundal.

Ea a zâmbit, un zâmbit trist, dar plin de lumină, și și-a pus mâna într-a lui. Vreau sДѓ dansez cu tine

Muzica s-a schimbat. Pianul a început o melodie lentă, curgătoare, care părea să îmbrace întreaga piață într-o mantie de nostalgie. Andrei a făcut un pas înainte, lăsând paharul pe o masă din apropiere. Nu mai era loc de ezitări.

Aici este o poveste inspirată de emoția și promisiunea titlului „Vreau să dansez cu tine”. Ultima piesă la Hanul Vechi S-au mișcat încet, aproape imperceptibil la început

— Elena, a spus el, fixându-i privirea. Nu vreau să te rețin. Știu ce înseamnă plecarea asta pentru tine. Dar înainte să urci în mașina aia...

— Mai e timp pentru un rămas-bun, a răspuns ea, dar vocea i-a tremurat ușor. Capul ei s-a sprijinit pe umărul lui, iar

Elena a încremenit pentru o secundă. Zgomotul lumii din jur a dispărut. Nu mai existau bagaje, bilete de avion sau mii de kilometri distanță. Exista doar el, cu mâna întinsă și o sinceritate care îi tăia respirația.